miercuri, 2 noiembrie 2011

Biografii/Discografii: Nu & Apa Neagră

         Nu & Apa Neagră (Timişoara/Bucureşti) este un grup foarte interesant, ce combină diverse instrumente muzicale, mai mult sau mai puţin convenţionale, cu sintetizatoarele, pe un fond sonor în care se găsesc influenţe din folclorul românesc, cel balcanic, dar şi oriental.
         Au început să cânte în anul 2001 sub numele de Nu, constituit din Saşa Liviu Stoianovici (voce, saz, cobza, electronice, instrumente, video) şi Alexandru Hegyesi (bass acustic, tambal preparat, gusla, efecte).
         Pentru o perioadă în proiectul Nu au mai colaborat Szilamer Farkas (chitară, sitar, flaut) şi Balazs David (percuţie), alături de care s-a concretizat primul material, numit "Detalii Din Visul Unui Şaman" (2001), un CD demo înregistrat live în cadrul unui concert. S-au mai alăturat apoi Dan Mitrofan, iar Balazs este înlocuit de Caius Hera (darbuka, laută).
        O vreme Nu au activat fără percuţionişti, iar începand cu anul 2005 l-au cooptat pe Vlad Sturdza (synth, chitară electrică, instrumente). O dată cu venirea acestuia este realizat cel de-al doilea album, numit "At Gardină" (2005).
        După un timp în care au fost prezenţi în concerte pe scena locală cât şi cea internaţională în formula trio cu Stoianovici, Hegyesi şi Vlad, grupului i s-a alăturat Călin Torşan (fluiere, clarinet) şi din 2008 au devenit Nu & Apa Neagră. Torşan şi Stoianovici mai activează în concerte împreună sub titulatura Psychenaturadatura & Calea Lactee.
        De atunci şi până în prezent, Nu & Apa Neagră au mai lansat două albume, "Omag" (2008, Lollipopshop) şi "Descântecul Apei Negre" (2011, Lollipopshop). Concertele lor sunt etichetate de improvizaţie. 


Nu & Apa Neagra - Omag (2008, Lollipopshop)

lollipopshop.de

Dimineata
Ia'ti Limba si Fugi
Omul cu Gura de Platina
Peste Munte
Galop in 2/4
Plansul Lui V.
Cobzar Pneumatic
Seara
Umbra Si Copacul De Fier
Tambal Ruginit
Cinci Suprapuneri-Pareri
Omag
13, Pentru Caracter
Peste Munte (Alan Holmes Mix)





        Mai departe vă invit să citiţi o recenzie semnată de mine pentru ultimul material semnat de aceştia.

        "Imaginează-ţi o călătorie pe un tărâm îndepărtat, necunoscut, magic, într-un loc oriental, plin de farmec.
        Este dimineaţă, e "primul cântat al cocoşilor". Clopote nevăzute, cu glas abstract, care parcă se apropie, răsună tot mai tare, te trezesc în mijlocul unui târg oriental, dominat de incantaţiile unui ritual sacru al zorilor şi de straniile, dar atât de simpliste şi organice instrumente înfipte adânc în tradiţia locului.
        Înaintezi încet pe străzile înguste, eşti un "pelerin" care priveşte măgulit. Totul în jur parcă se mişcă mai lent, observi fiecare gest, fiecare om, iar mintea ţi-e furată de acelaşi fond sonor dominat de muzică şi te opreşti pentru moment furat de corzile unui instrument.
        Un cântat de cocoş te trezeşte din nou is îti continui drumul, bântuit încă de clopotele şi corzile acelui asiatic. Însă ceva te trage înapoi şi un "alt pelerin" ţi se înfăţisează, o voce cunoscută, care vorbeşte pe înţelesul tău şi te îndeamnă să descoperi frumuseţea acestui loc minunat, plin de viaţă, de muzică, de tradiţie.
       Este "al treilea cântat al cocoşilor". Ziua te-a furat pe nesimţite şi speriat de înserat alergi lăsând în urmă târgul.
       Totul e linişte acum, înconjurat de ape, pe un vas spre care soarele îşi trimite ultimile săgeţi, auzi clinchete, freamătul mării, voci pierdute din adâncuri. Eşti trist pentru că te îndepărtezi, pentru că nu a fost îndeajuns timpul să desluseşti acel spirit, acea cultură, din acel îndepărtat loc. Cântecul unui bătrân te călăuzeşte însă mereu." (Septimiu Moldovan)


Nu & Apa Neagra - Descantecul Apei Negre (2011, Lollipopshop) 

Primul cântat al cocosilor
Un pelerin
Al doilea cântat al cocosilor
Alt pelerin
Al treilea cântat al cocosilor
Apa neagră


     
Saşa Liviu Stoianovici este un artist foarte complex, fiind interesat atât de sunet cât și de arta vizuală. Pe plan muzical, Stoianovici activează sub aliasul Psychenaturadatura, cu care a lansat abumul "01" la Krautnoise, în anul 2009. A mai colaborat de-a lungul timpului şi cu Infectator Com.
     După o serie de apariții cu proiectul Psychenaturadatura (Germania, 2009, Olanda, 2010) - evenimente audiovizuale inspirate de istoria recentă a României (în cadrul Europei socialiste, dar și post-'89), Stoianovici continuă experimentele sonore cu mixerul audio ca generator de semnal (în engleză, no-input mixer), realizând în 2012 seria de acțiuni radiodifuzate numite Ison Electron. În paralel, lucrări audiovizuale îi sunt prezentate în expoziții din România, Marea Britanie, SUA.

     „Deși m-am jucat cu sunetul încă de pe la finalul anilor '90, mixând în mod aberant discuri cu muzică de Bach și casete cu Grateful Dead, totul condimentat cu oareșce emisiuni de radio și sunete din natură, mai mult pentru uz propriu, desigur - lucrurile s-au așezat puțin în momentul în care am descoperit instrumentul cu coarde numit baglama saz. Au apărut influențele turcești, pe care mai apoi le-am ascuns sub noianul de sunete electronice, ca să le aduc la suprafață din nou...
     Nu & Apa Neagră este, în ceea ce mă privește, rezultatul frecventării mișcării psihedelice, a free-jazz -ului, a folclorului românesc, turcesc, siberian, balcanic, dar și a contactului cu muzica <nouă> din secolul XX. E o căutare într-un desiș de zgomote, un exercițiu de comunicare și ascultare. Nu pot nega existența centralei termice din cartier, care emite un Sol#, la fel cum nu pot să fiu nepăsător față de armoniile subtile ale cobzei oltenești sau față de strigătele bocitoarelor. Lucrez cu aparatură electronică modificată, cu mixere video care generează sunet, cu diverse sintetizatoare și efecte cu bandă magnetică, pînă-mi amintesc de instrumentele tradiționale care mă așteaptă, agățate-n cui. Întotdeauna am considerat că cercetările mele, atât muzicale, cât și vizuale, au în comun tendința de a pune laolaltă contrariile - gusla și sintetizatorul, lemnul, mămăliga și arta video. Pe scurt, mă interesează zonele de interferență, de tensiune.” (Saşa-Liviu Stoianovici)     

     Alexandru Hegyesi desfăşoară în paralel proiectul solo Shanyio, în care cântă şi compune la numeroase instrumente precum ţambalul (uneori preparat), dulcimerul, dulcimerul cu arcuş, titera, gusla, metalofonul, psalter sopran, bas acustic, chitara acustică, mandolina, percuţie, chord harp, înregistrări de teren. A colaborat de-a lungul activităţii numeorşi muzicieni şi poeţi din străinătate.

    “De prin 1994 am început cântând la bas acustic şi percuţie în grupul folk Deocamdată, împreună cu Emil Kindlein (For Sale) - chitară, muzicuţă, voce, Ioan Roşca - voce, percuţie şi Levente Molnar (Survolaj) - percuţie. În 1995 apare EP-ul "21'34" (casetă). Cu Deocamdată am participat la festivaluri de genul "Om Bun", unde am luat premiul III, iar în anul 1996 premiul special "Nicu Vladimir". În prezent grupul nu mai activează.
     În 1998 apar pe albumul "Eu" (casetă) al trupei de rock alternativ De Acum Încolo, ca invitat la bas electric, din trupă făcând parte Gabi Bucătaru - chitară electrică, voce, Czifrak Ştefan - chitară electrică & acustică şi Thomas Almadi - percuţie (care apare mai târziu pe EP-ul Shanyio "I-X" (CD, 2008).” (Alexandru Hegyesi)

     Alt material ce stă în discografia lui Alexandru este albumul "Uscăciune", realizat alături de Saşa Liviu Stoianovici la saz şi fluiere, respectiv Thomas Almadi la percuţie. De asemenea a avut o apariţie pe compilaţia "An Assorted Collective vol. 1", la o casa de discuri new york-eză numită Andtheyfell Recordings, împreună cu alţi muzicieni din SUA, Australia şi Europa. Un an mai târziu a lansat un EP în colaborare din nou cu Thomas Almadin (percuţie), numit "I – X” (Reverb Worship).
     În anul 2008 Hegyesi a colaborat cu două poete, Hollace Metzger (Paris, New-York) şi Elo Mall Toomet (Tartu, Estonia), făcând muzică pentru anumite texte. Tot alături de un poet, pe nume Dan Zibarov, a realizat o mică parte din coloana sonoră a filmului experimental "War Rug", a lui Francesco Levato (Chicago, SUA).
     În anul 2009, împreună cu fostul membru al grupului Nu, Szilamer Farkas (sitar, sarod, flaut indina, voce), pune bazele proiectului timişorean Oriental Experience, cu care a realizat o fuziune etno-folk.
     Alături de filmmaker-ul independent din Bucureşti, Andrei Ştefănescu, Alexandru a compus în anul 2010 muzică pentru câteva filmuleţe experimentale.
     Acelaşi an a adus un nou album realizat în colaborare cu Herve Perez (field recordings, electronice, soprano saxophone, sound design, arrangements), numit “Winds of Change”. Continuă să lucreze în prezent alături de acesta, pregătind un nou material.
     Lista colaborărilor lui Alexandru Hegyesi se întinde cu numeroase alte nume precum germanul Sussane Vethake (flaut, fender rhodes), italianul Guido Lusetti aka Loalue (beats, glitches), suedezul Erik Humble (electronice, chitară acustică), chilianul Luis Montoya (percuţie), timişoreanul Dan Zibarov (poet), englezul David Sands (poet).

     “Cu proiectul Shanyio, în 2011 apar pe compilaţia online “Sendai Compilation> vol. 4, toate fondurile din vânzări fiind strânse pentru ajutorarea victimelor cutremurului din Japonia, şi compilaţiile online finlandeze <Droning Earth> vol. 43 şi 46.” (Alexandru Hegyesi)

     Vlad Sturdza a fost de-a lungul timpului membrul unor grupuri precum Subcontrol, Arc Gotic şi colaborator Thy Veils. Vlad şi Dan Mitrofan au mai fost implicaţi în Mike Altrin, un grup ce reuneşte numeroşi artişti cum sunt Petre Ionuţescu (acordeon), Amalia Gaiţă (cor), Andrea Csibi (pian), Anghel Mailat (bass), Cristina Constantin (violă), Cristina Sânmărtinean (violă), Csaba Santa (bass), Elena Jebelean (cor), Ella Bokor (violoncel), Gabriela Petrilă (vioară), Ion Dorobanţu (chitară), Iuliana Birtea (violă), Lucian Petrilă (violă, vioară), Rozalia Pataki (harpă), Simona Botu (violoncel), Ştefan Czifrak (bass). Aceştia au lansat în anul 2010 albumul "Blue Lambs".
     În anul 2004, impreună cu Dan Alex Mitrofan (chitară) şi Sasha Bota (violă), Vlad a lucrat muzica unui proiect de teatru în regia lui Cosmin Plesa, numit "Ispitirea lui Iuda" de Giovanni Papini. Piesa s-a jucat în penitenciarele din Timişoara, Arad, Deva şi Aiud, respectiv la teatrul Nottara din Bucuresti.
     Patru ani mai târziu, în cadrul expoziţiei Bienalei de Arhitectură de la Venezia cu tema "Out There", Sturdza a compus în colaborare cu Manuela Marchiş (voce) muzica expoziţiei Bolt, aflată în Pavilionul României.

     Acum trec la descrierea lui Călin Torşan, artist care se mai găseşte într-un proiect downtempo, neo-folk la fel de original, numit Jazzadezz, a cărui componenţă îi mai include pe Dezdemona Mihăescu (voce) şi Alin Zăbrăuteanu (chitară, electronice, producţie). Alături de aceştia a lansat în anul 2010 albumul "Inimani Mal".
     Domnişoara Pogany (cu Răzvan Arvinte, Radu Georgescu şi Alexandru Stanciu, grup format în 1994, folosesc instrumentele acustice şi neconvenţionale cum sunt paiul mare, ti-tzu, tilinca, darbuka şi toaca), Einuiea (cu influenţe din folclor, cu George Turliu, Juan Carlos Negretti, Silviu Fologea), Grodek, Mânecuţe Verzi şi RuePavlov (alături de Paul Danciu), sunt alte grupuri la care a luat parte. Torşan se remarcă de asemenea în muzica de teatru şi literatură.

     "Prin 2008 se pare că a fost asta. Telefonul suna din ce în ce mai des din Timişoara. Şi din ce în ce mai insistent. Saşa Stoianovici încerca să mă convingă să mă alătur grupului său, Nu, pentru un concert, sau două, pe care le-ar fi putut organiza în oraşul lor.
     L-am întrebat, firesc, – nu ştiam nimic despre ceea ce făceau ei – despre ce fel de muzică este vorba. Ceva improvizat, mi-a spus. De la un capăt la altul. Fără nimic premeditat. Pur şi simplu, ne urcăm pe scenă neştiind ce va urma să facem.
     Nu mai avusesem această experienţă, aşa că am reacţionat ca struţul: nu ştiam cum să îl mai duc cu vorba. Sigur, de improvizat o mai tot făcusem, cu aproape toate formulele în care funcţionasem, dar era vorba de pasaje restrânse şi bine definite ca lungime şi condiţionări armonice. Ba, mai mult, îmi cultivasem cumva exerciţiul acesta, de a sta singur cu instrumentul în mână şi a mă lăsa dus de el şi de ceea ce puteam eu să fac cu ajutorul lui. Dar nu o făcusem niciodată decât în singurătatea orelor în care studiam. Ca spectator al concertelor de muzici contemporane eram, de asemenea, deja familiarizat cu spectrul fertil al improvizaţiilor de felurite soiuri. Aşa că nu prea legam cap la cap tot ceea ce îmi livrase el despre muzica Nu. Simţeam cumva nevoia unor cârje, a unor zone recognoscibile prin care să mă pot lăfăi aşa cum ştiam eu s-o fac.
     De fapt, aşa am şi cântat primele dăţi alături de ei: ca rob al unor metehne de care nu mă puteam debarasa. Şi n-a mai fost să fie în Timişoara, ci chiar în Bucureşti, aşa că veşnicele mele scuze, cele privitoare la lipsa de timp şi bani pentru biletul de tren, nu mai aveau acuma niciun fel de acoperire.
     Nu ştiu exact când m-am eliberat, când mi-am dat drumul aşa cum se cuvenea să o fac. Când, pur şi simplu, nu mă mai interesa ce note cânt, cât mai degrabaă de ce le cânt şi unde le plasez. Au contribuit mai mulţi factori la atingerea acestei detaşări necesare unui concert Nu & Apa Neagră. Îi şir aici într-o ordine arbitrară, pentru că nu dimensiunea lor cronologică a contat în schimbarea atitudinii mele: un documentar despre primii ani ai jazzului, pe care l-am văzut la TVR 2, ceva lecturi privitoare la concepţiile lui Miles Davis despre muzică şi sunet, o altă carte, scrisă de un muzician de jazz, Kenny Werner, Măiestrie fără efort – Eliberarea maestrului muzician lăuntric, în care vehicula idei referitoare la faptul că nu ar exista note greşite, întâlnirea cu experimentatul saxofonist Juerg Solothurnmann, cel de la care am învăţat, am prins, mai degrabă, ideea că improvizaţia care priveşte mai mulţi muzicieni trebuie gândită ca un dialog între aceştia, de-a lungul căruia, atunci când nu ai ce spune este foarte potrivit să taci.
     Din acest moment, unul pe care l-am conştientizat de-a lungul unei scurte perioade de timp, mi-a fost clar ce trebuie să aduc şi ce pot aduce ca plusvaloare în cadrul ansamblului. Iar concertele au ajuns să fie o bucurie. Lucrurile s-au legat atât de bine, încât rezultatele exterioare, cele la care ne raportăm de cele mai multe ori eforturile făcute, au început să apară în forme nebănuite: albume editate în Germania, lansări organizate tot acolo, concerte în mai multe oraşe nemţeşti, participarea la un festival uimitor, la Schiphorst, unul axat pe muzici de avangardă şi găzduit de faimosul violonist al trupei Faust, Jean-Hervé Péron, cântări în Ungaria şi Olanda, dar şi colaborarea uimitoare cu Damo Suzuki, vocalistul celebrei trupe CAN.
     Aşa că, la propunerea grupului bucureştean Avant n Gard, unul care propune tot o muzică improvizată, am răspuns deja pregătit. Sigur, expresia și unghiul de abordare sunt diferite faţă de ceea ce îşi propune cvartetul timişorean, însă, în esenţă, lucrurile sunt similare. A început în acest fel o colaborare extrem de fericită cu fraţii Balabaş şi cu percuţionistul Gabi Bălaşa, una care a urmat traiectoria logică a lucrului făcut cu plăcere. În plus, un amănunt aparent nesemnificativ, distanţa care scindează cumva grupul Nu & Apa Neagră între timişoreni şi bucureşteni (mai nou şi Saşa-Liviu trăieşte în capitală), îngreunând cumva apariţia în Bucureşti din cauze financiare privind deconturile acestui drum, a făcut ca Avant n Gard să adune mai multe prezenţe în cluburi, continuitatea demersului concertistic concretizându-se sub diverse forme, implicit a două albume, unul bootleg, Peisaj pictat în ceai, iar altul produs de trupă, cu înregistrări premeditat făcute în studio, Soare staniol." (Călin Torşan)


Un comentariu:

  1. Una dintre putinele daca nu chiar singura formatie care relevă sătri si trăiri sunetiste muzicale si ideatice ! Splendid !

    RăspundețiȘtergere

If you liked the articole leave a comment here. Your feedback is highly appreciated !