ElectroBlog Ro: Biografii/Discografii: Christian Mike Sugar

Christian Mike Sugar (Sightu Marmaţiei) este un artist cu mare însemnatate pentru pionieratul muzicii electronice, care a contribuit încă de la începuturile fenomenului alături de Adrian Budriţan şi alţi colaboratori la apariţia primei reviste dedicate muzicii electronice, hi-fi şi cultura audio ("Hi-Fi & Audio", 1991, alături de Emil Treuer) şi organizarea primelor concerte de muzică electronică din Timişoara (1992, Teatrul German de Stat, cu Cristi Ţecu).
De-a lungul timpului a dovedit calităţi foarte bune în ingineria de sunet, masterizând şi contribuind la producţia a numeroase albume, dintre care amintesc “Bio” – Neurotica (1998, Zone Records), “Arc Gotic – Decadent” (1998, Htonian”, “Dub Free Romania” a lui Michi (2002, Sub Records), “Urban Gipsy” / “Rromatek” al celor de la Shukar Collective (2005, Riverboat Records / 2007, Eastblok Music), Şuie Paparude “E Suflet În Aparat” (2010, Cat Music), precum şi altele semnate de Cri-gri, Laguna sau T-Short. Deţine propriul său studio, numit CMS-Lab.

"Am avut norocul să mă nasc într-o casă în care muzica era un lucru important pentru spirit şi minte. Mama mea avea un pick-up antic (dupa standardele actuale) şi multe discuri cu muzică de înainte de a aparea eu. Muzica din toate genurile, clasică, operă, jazz, pop rock. De asemenea, cu câteva luni înainte de a mă naşte a achiziţionat un magnetofon (mono) cu scopul de a nu se limita doar la ce ofereau discurile de pick-up.

La noi în casă muzica suna mai tot timpul şi astfel din prima clipă am avut parte atât de Beethoven, Verdi şi Mozart, cât şi de Beatles, Rolling Stones sau Paul Simon. Interesant este că muzica mi-a plăcut pur şi simplu şi nu pot să spun că am avut o preferinţă specială pentru un gen, însă momentul care a adus schimbarea mi-e şi acum foarte viu in memorie.

Mama mea, care era profesoară de engleză la liceu, avea un tânăr coleg, profesor de educaţie fizică, proaspăt absolvent de facultate, care împărtăşea aceeaşi pasiune pentru muzică. Acesta îi povestise mamei cum că îşi achiziţionase în timpul facultăţii cu bani grei un pick-up Technics şi multe viniluri cu muzică bună. Mama îi povestise de mine şi de pasiunea mea pentru muzică (aveam aproximativ 13 ani) şi acesta, o persoană foarte altruistă, m-a invitat la el pentru a mă bucura de colecţia sa de discuri. Îmi amintesc şi acum că eram fascinat de maşinăria Technics şi de colecţia impresionantă de muzică şi ascultam pe sărite Pink Floyd, Deep Purple, Queen. Din toate câte puţin pentru că eram curios şi însetat să ascult cât mai multe.

Însă momentul pe care îl consider esenţial pentru direcţionarea mea spre ce urma sa făc a fost clipa în care Toni (Fangli Anton, tânărul profesor de educaţie fizică) a pus două discuri pe pick-up, primul fiind Kraftwerk, <Computer World>. A fost un moment absolut şocant şi fascinant. Ceva nemaiauzit până atunci, sunete total necunoscute şi o muzică parcă venită din altă lume. Wow! Al doilea disc a fost Tangerine Dream, <Exit>, pe care l-am ascultat cap coadă într-o stare de transă, absolut încântat, iar la piesa Choronzon îmi apăruse foarte clar ideea: <asta e ce vreau eu sa fac în viaţă, această muzică fantastică>. Atunci aflam că se numeşte muzică electronică.

Din păcate anii ce au urmat au fost plini de frustrări, deoarece nu aveam nici resursele financiare (eram adolescent) nici posibilităţile de a face ceva în direcţia asta (vorbim de perioada anilor 80-87 când un sintetizator costa o avere). Însă preocuparea mea pentru electronică a mişcat uşor lucrurile în direcţia asta. În timp am construit tot felul de generatoare de sunet, module rudimentare ce produceau sunete de tobe electronice şi diverse zgomote. Foloseam benzi de magnetofon tăiate şi lipite în buclă pentru a produce secvenţe repetitive, înregistram sunetul produs de un difuzor de bas, care lovit cu mâna producea un sunet de bass drum. O îmbunătăţire semnificativă a apărut când în 1989 părinţii mei mi-au aciziţionat un computer Commodore C64. Nu m-au interesat programele cu jocuri însă căutam pe la toţi cunoscuţii cu C64 programe de muzică. Un program fascinant a fost C64 Micro Rhythm+, o maşină de ritmuri în stilul TR808/TR909, cu care puteai să construieşti structuri ritmice foarte interesante. Fără MIDI la vremea respectivă şi fără multitimbralitate totul trebuia tras pe bandă în timp real şi refăcut până ce ieşea bine. Aşadar, înregistram maşina de ritmuri pe un magnetofon, eventual cu un tape delay de la un al doilea magnetofon, după care înregistram pe a doua pistă un instrument, după care totul mixat cu un alt instrument pe al doilea magnetofon şi aşa mai departe. La fiecare generaţie sunetul se mai degrada ceva. Acest lucru a dus la proiectarea şi construirea unui super magnetofon pe viteză 15IPS, pentru a avea pierderi cât mai mici. Nevoia e mama invenţiei.

Marea schimbare a venit odată cu achiziţia unui sintetizator analogic adevărat, un Korg Poly800 (martie 1990). Acesta a fost un upgrade semnificativ şi a lărgit paleta de sunete posibile. După acesta, la scurt timp, prin vara lui '90, a venit un Kawai K1, un sintetizator digital cu o paletă mult mai largă de timbre decât ce ofereau până atunci C64 şi Poly800. Acest setup a fost cel cu care am făcut primele piese care sunau a ceva închegat. Peste încă jumătate de an a venit şi un sintetizator FM rudimentar Yamaha FB01.

Prin 1990 l-am cunoscut pe Adrian Budriţan printr-o conjunctură interesantă. La facultatea de electronică din Timişoara, unde eram student, eram de ceva vreme în discuţii cu un alt student despre posibilitatea de a iniţia o revistă legată de pasiunea noastră comună şi anume HI-FI (audiofilie). În acest context a apărut şi Adrian, cu care am descoperit că avem pasiune comună pentru sintetizatoare şi muzica electronică. Până la urmă dupa ce am mai dezbătut o vreme despre revistă am ajuns la concluzia că va include atât subiecte de HI-FI cât şi circuite audio, respectiv subiecte legate de sinteza sunetului. Şi astfel, în scurt timp după revoluţie a apărut prima revistă de audio din ţară, HI-FI & Audio, scrisă de noi trei. Revista a supravieţuit timp de trei numere, care apăreau cam la trei luni.

Chiar dacă revista a dispărut, Adrian şi cu mine am rămas într-o relaţie apropiată datorită interesului comun pentru sintetizatoare şi muzica electronică. Adrian, la vremea respectivă avea doar un Roland Juno 106, aşa că venea des la mine să se "joace" cu instrumentele mele. Cumva am ajuns la situaţia că el a lăsat Roland-ul la mine şi ne întâlneam aproape zilnic în locuinţa mea de atunci şi făceam tot felul de experimente sonore şi muzicale. Discutam ore în şir despre sintetizatoare, despre tehnologii, sinteze, muzicieni şi ascultam cu fascinaţie albumele clasicilor din domeniu. Era un subiect de nişă despre care nimeni nu ştia nimic în cercul nostru de cunoscuţi, asa că eram foarte bucuroşi dacă puteam schimba idei şi informaţii din domeniu. A fost o perioadă extraordinară. O stare de excitaţie mentală continuă.

După ceva timp în care amandoi aveam deja sunete sintetizate şi idei muzicale, apăruse ideea că ar trebui de undeva să găsim o soluţie de sequencer MIDI pentru a ne structura piesele. Adrian avea o cunoştinţă care deţinea un Atari 1040, la care visam amândoi însă nu ni-l permiteam la vremea respectivă. Atari 1040 era sequencerul MIDI standard din perioada '85, până la începutul anilor 90. Trebuia să mai găsim şi un sequencer software. Cu eforturi mari, de undeva de afară, s-a obţinut un sequencer rudimentar (24Tracks), care avea posibilităţi de editare extrem de limitate. Şi aşa a început aventura noastră de a face piese structurate cu ajutorul Atari-ului şi a celor patru sintetizatoare. La mine era cartierul general şi ne întâlneam în mod regulat ca să facem muzică. Nu aveam piese comune, fiecare îşi punea în practică ideile propri.

Într-o zi Adrian a venit cu ideea că poate ar trebui să ne fixăm ca target o dată pentru un concert de muzică electronică. Adrian era cel care se ocupa intens de tot de ce însemna alergatură, întâlniri cu diverse persoane şi discuţii, pentru a pune în practică această idee. Într-o zi Adrian apare la mine şi-mi spune că vom avea concert în data de 16 decembrie, în sala Teatrului German-Maghiar. Wow! Mai aveam vreo 3-4 luni şi încă nu aveam nimic concret.

Între timp Adrian mi-a făcut cunoştinţă cu un fost coleg de-al său de clasă, Cristian Ţecu, artist fotograf, pasionat de diaporamă. Diaporama este un domeniu artistic de trecere între arta fotografică şi cinematografie. Se face cu mai multe proiectoare şi se creeaza imagini dinamice din imagini statice. Un fel de morphing. Adrian a avut ideea de a face un show de muzică electronică cu proiecţie de diaporamă în timpul concertului. Fiecare piesă avea propria poveste, aşa că şi diaporama era construită pentru a susţine povestea.

Data concertului se apropia şi fiecare lucra de zor la piesele pentru concert. Adrian între timp a apărut şi cu două "antichităţi" analogice, un Korg MS10 şi un MS20, pe care ulterior le-am achiziţionat şi le am şi în ziua de azi, pentru a da un "flavour" live pieselor ce erau deja structurate pe Atari. De asemenea, cu aproximativ o lună înainte de concert am fost ajutaţi (împrumutaţi) de o firmă cu un calculator Intel 386 cu o placă de sunet antică pe 8 biţi, care avea facilitatea ca la apăsarea unei taste de pe tastatura Qwerty să redea sample-uri, sunete înregistrate anterior. Un soi de sampler rudimentar care ne-a inspirat să înregistram tot felul de sunete ce urmau să fie declanşate la diverse momente în timpul pieselor ce rulau în concert.

Adrian între timp s-a ocupat de designul afişului, care a fost distribuit în câteva locuri în Timişoara, în special în centru şi în complexul studenţesc.

În ultima săptămână înainte de concert ne întalneam toţi trei Adrian, Cristi Ţecu şi cu mine, ca să repetăm piesele cu proiecţia de diaporamă şi sincronizarea imaginii cu sunetul.

În sfârşit, în data de 16 decembrie, ajutaţi de prieteni, transportam tot echipamentul la sala teatrului Maghiar-German din Timişoara: două synth-uri digitale (Kawai K1, Yamaha FB01), patru analogice (Korg Poly800, Roland Juno106, Korg MS10, Korg MS20), un Atari1040, un PC386 pe post de "single shot" sampler pe 8 biţi, un magnetofon pe viteza 15IPS construit de mine, echipament de monitorizare, stative, respectiv proiectoarele Kodak pentru partea cu show-ul vizual. Mixerul (un mixer Bell de 12 canale) şi sonorizarea au fost oferite de Teatrul German. Am avut la dispoziţie toată ziua pentru a instala echipamentul, a testa fiabilitatea computerelor şi a repeta câteva piese cu tot cu partea vizuală, exact ca în concert.

Nu eram foarte optimişti în legătură cu prezenţa în sală, deoarece exact în acea seară avea concert o trupă straină la sala polivalentă şi am fost convinşi că multă lume va prefera spectacolul lor. Surpriza a fost mare când am aflat cu puţin timp înainte de concert că aproape toate cele 400 de locuri au fost ocupate.

A fost invitat şi Silviu Genescu, un mare cunoscător al muzicii electronice şi al istoriei sale, care atunci avea o notorietate deoarece avea o emisiune dedicată muzicii electronice la Radio Timişoara, respectiv datorită articolelor sale din ziare. Spre surprinderea noastră a fost încântat când a auzit câteva din piesele noastre ân timpul repetiţiilor, lucru care ne-a încurajat enorm.

Se apropia ora începerii concertului şi sala era din ce în ce mai plină. Eu aveam prima parte a concertului cu cinci piese, după care urma Adrian.

Lumina s-a stins în sală, eu am ieşit pe scenă şi am început cu piesa Algorhythm, o piesă de intro ritmată cu un bas puternic de Juno106, care a fost foarte bine primită. A urmat Universe, o piesă ambientală cu caracter hipnotic şi cu o proiecţie cu caracter similar. A urmat Requiem, o piesă dedicată celor ce s-au dus dintre noi în revoluţie, apoi Klingklang, o piesă scurtă, dupa care piesa de încheiere. Evident, în tot acest timp Cristi Ţecu a proiectat diaporamele corespunzătoare pieselor. A urmat Adrian cu piesele sale.

De-a lungul concertului, din reacţia publicului s-a simţit tot timpul că lumea a fost entuziastă şi că era o experienţă nouă şi interesantă. Când Adrian şi-a terminat partea, publicul a solicitat bis şi la sfârşit am făcut chiar şi un session improvizat în doi, care a generat şi mai mult entuziasm în auditoriu.

Cam asta a fost povestea primului concert de muzică electronică din România, însă lucrurile nu s-au terminat aici. Au avut loc interviuri, articole, emisiuni radio, unde se dădeau piesele noastre. La un moment dat Raul Dudnic, la vremea aceea membru al formaţiei Cargo, venise cu oferta să ne ajute să scoatem fiecare disc la Electrecord. Din păcate, fiind un perfecţionist, am ales să amân acest lucru pentru un moment când voi fi mulţumit de ceea ce fac.

De atunci s-au întamplat multe, cu Adrian chiar dacă am continuat să ţin legătura drumurile noastre oarecum s-au despărţit. Însă cu Cristi Tecu am devenit prieteni foarte buni şi am continuat colaborarea pe plan audio vizual. Am avut multe concerte împreună, show-uri de diaporamă, etc. Am participat împreună la festivaluri internaţionale de diaporamă şi am câştigat la vremea respectivâ, mijlocul anilor '90, un loc trei (medalia de bronz), cea mai mare distincţie obţinută până atunci la un festival internaţional de diaporamă de către concurenţi din România.

Eu m-am dezvoltat în direcţia producţiei de sunet pro-audio, cu tot ce înseamnă asta. Am fost un pionier în domeniul Harddisk Recording-ului. Am construit prima maşinărie care înregistra/reda şi edita audio pe 16bit/44.1k 48K, respectiv primul multitrack digital pe 8 track-uri pe harddisk (vorbim de 1993, respectiv 1994). Am mers în străinătate şi am colaborat cu mulţi oameni din muzică şi pro-audio. A fost o perioadă de acumulare de informaţii şi experienţă. M-am specializat în tot ce înseamnă design de electronică pentru echipamente analogice de producţie audio (microfoane, preamplificatoare, compresoare, egalizatoare, sumatoare, dispozitive de monitorizare, etc). Rezultatul acestei activităţi a dus la proiectarea şi construcţia a 16 modele diferite de echipamente de studio de nivel high-end.

Pe partea cu sintetizatoarele şi samplerele am dobândit în cei 20 de ani, instrumente foarte interesante atât din punct de vedere istoric cât şi sonic, începând de la ARP, Oberheim OB8, Korg MS20, Roland JD800, până la Waldorf, Access, E-mu, Akai şi Kurweil. Mă entuziasmează ideea samplerelor antice pe 8 respectiv 12 biţi, pentru sound design. De asemenea ideea de a folosi pedale de efect de chitară la modul neconvenţional pentru sunete de tobe şi sintetizatoare. Am o preferinţă pentru efectele vintage gen tape delay, reverb cu arc, procesoare antice gen Ursa Major Space Station, Lexicon sau Eventide.

În prezent sunt pe cale să-mi termin sintetizatorul modular cu 4 rânduri de module a câte 5U. O maşinărie de sound design la care lucrez de doi ani (2009-2011) şi sper să-l termin curând.

Activitatea mea în domeniul muzicii s-a manifestat de la înregistrare (editare, mixaj) de muzică clasică, corală, orgă de biserică, pâna la rock, jazz şi muzică contemporană şi de film. Am contribuit la masterizarea multor albume cunoscute (Shukar Collective, Şuie Paparude, AB4, Dwarf Planet, Cri Gri, The Amsterdams, Trio Contraste etc). De asemenea activităţile mele s-au canalizat şi în zona audiofiliei (design şi construcţie de echipamente de redare şi ascultare transparente).