Dan
Stesco este cunoscut pentru prestaţiile sale
alături de trupele Pacific,
Basorelief şi Compact.
Pacific a fost grupul în timpul căreia şi-a
dobândit porecla, "Polymoog". A
cântat alături de aceştia în preajma anului 1987.
Cu Basorelief s-a întâlnit în anul
1999, la aniversarea acestora de 40 de ani, celebrată în Club A. Trupa îi cuprindea
atunci pe lângă Dan la clape, pe Edi Bălaşa (chitară), Relu Bitulescu (tobe) şi Iulian
Vrabete (bass). După mulţi ani de la despărţire aceştia s-au
reunit în anul 2011. Dintre meritele grupului este colaborarea cu Alexandru
Andrieş, artist care debutase pe scenă cu Basorelief în 1997. Au avut două prezenţe
discografice de-a lungul existenţei, cu piesa
"Crocodilul" pe compilaţia
"Club A" (1981, Electrecord) şi
"Drum Prin Câmpie" (Electrecord).
În perioada colaborării cu trupa Compact (1998-2010), Dan Stesco a
cântat cu Ioan Gyuri Pascu în proiectul Blue Workers, cu care a ajuns şi în cadrul show-lui Divertis.
Mai târziu, a aprofundat cunoştintele sale despre sintetizatoare, concentrându-se puternic pe muzica electronică şi intrând
în atenţia unor nume internaţionale precum Stephen Kay, Steve McNally, Taiki Imaisumi sau Shoji
Kinoshita. A fost invitat să prezinte
instrumente la diferite workshop-uri.
În ce priveşte activitatea sa solo, Dan a
lansat în anul 1996 albumul propriu numit "Gentry" (Tempo Music). După ani a urmat şi cel de-al doilea material, "Apa Leagănul Vieţii -
Muzică De Relaxare" (2007,
MediaPro), realizat în colaborare cu cântăreaţa
Liliana Ştefan.
"Prima mea
încercare de a face muzică ciudată am avut-o pe la zece ani. Am descoperit sonorităţi interesante
cântand la corzile de la pian cu pedala apasată, de asemenea
foloseam pianul ca reverb pentru alte instrumente. Secţia ritmică am obţinut-o cu o maşină de cusut mecanică
"Ileana" şi toate astea se înregistrau pe un magnetofon Majak. Din păcate înregistrările nu mai există.
Urmatoarea etapă, 1987, cu formaţia Pacific din
Arad. Am apărut ca mezinul formaţiei. Tot atunci m-au şi botezat Polymoog. Eram ăla mic cu polymoog-ul, eu neavând niciodată acest instrument.
Atunci foloseam un Korg Poly 800.
Povestea cu Pacific am ţinut-o până în 1998 când am
emigrat la Compact. Între timp l-am cunoscut pe Gyuri Pascu, cu care începusem
proiectul Blue Workers şi care mergea foarte bine. Aşa am ajuns şi formaţie la Divertis Show şi în felul ăsta mi-am văzut şi primul album de muzică electronică pe piată: Gentry, 1996, Tempo Music. În perioda Compact am încercat să aduc sonorităţi noi, care au
reimprentat puţin stilul deja cunoscut al formaţiei. "Compact
100%" este albumul care face diferenţa între trecut şi prezent, practic acolo s-a schimbat macazul.
În paralel am început colaborarea cu
Liliana Ştefan Şi am adus pe lume un nou proiect cu muzică de relaxare,
fiind tot muzică electronică veritabilă, dar branduită greşit după părerea mea. Aşa a vrut producătorul să nişeze acest proiect. Cred că acolo am scris cele mai bune piese din viaţa mea. Nu ştiu dacă am să mai fiu în stare
să scriu asemenea muzică, atât de sensibilă.
A urmat o perioadă în care m-am concentrat spre altceva. Am început să creez sunete pe diferite syntetizatoare. Astfel am ajuns în atenţia unor oameni importanţi în producţia de syntetizatoare din întreaga lume: Stephen Kay, Steve McNally,
Taiki Imaisumi, Shoji Kinoshita. În 2009 am început prima mea lucrare la Korg.
Am făcut sunete, arpegiatoare şi demo song pentru Korg MicroStation." (Dan Stesco)
Basorelief
Polymoog - Gentry (1996, Tempo Music)
Gentry
Etherate
Ceetwar
Aliens Factory
Angels Zone
The Last Files
Various - Club A (1981, Electrecord)
Basorelief
– Crocodilul (Dănuţ Brucher, Sorin Erwin, Nicolae Mantu, Ivan Vrabete,
Cristian Teodorescu, Radu Biţulescu, Doru Căplescu)
Domino – Prefaţă
Accent – Alarmă Falsă
Pro Musica – Poarta De Foc
Sfinx – Focurii Vii
Semnal M – Mai Avem Multe De Făcut
Post Scriptum – Urme De Paşi Pe Infinit
Domino – Prefaţă
Accent – Alarmă Falsă
Pro Musica – Poarta De Foc
Sfinx – Focurii Vii
Semnal M – Mai Avem Multe De Făcut
Post Scriptum – Urme De Paşi Pe Infinit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
If you liked the articole leave a comment here. Your feedback is highly appreciated !