joi, 3 februarie 2011

Subcarpaţi

    Proiectul Subcarpaţi a fost fondat în anul 2010 de Bean (Alexe Marius Andrei), care s-a transformat apoi într-un adevărat crew de colaboratori din lumea muzicii hip hop şi din sfera muzicii electronice autohtone: Gnom, Brio, Mara, Tibi Bleoanca, Rufi, Daniel Dobrin, Anca Croitoru, Andrei Tripsa, Alina Alexe, Chimie, Kazi Ploae, Dragonu', Florin Campeanu, Mihai Gheorghe, Mihai Calota, Bogdan Moraru, Dan Marcov, Vlad Bojan, Alexe Alexandru, Mircea Zanian, Mihai Campineanu, Adrian Cox Albu, Mihai Dobre, Andrei Gherghe. Formula actuala s-a oprit la doi membri de bază, Alexe şi DJ Limun.
    Bean a Început prin anul '97, în postura de producător muzical pentru trupe hip hop, Apocalipss fiind prima dintre ele. A mai cântat alături de Blanoz (cu care a realizat piesa şi videoclipul "Jumătate Tu, Jumătate Nu"), Sensor, L`Orchestre de Roche, Zuza Boys. În prezent colaborează cu Şuie Paparude, alăturio de care a lansat în anul 2010 albumul "E Suflet în Aparat (Cat Music).
         Sound-ul Subcarpaţi îmbină astfel muzica electronică cu hip hop-ul, dar şi elemente din folclorul nostru scump şi drag, o combinaţie inedită, cu mesaje grele transmise în stil original şi caracteristic pentru cei ce reuşesc să înţeleagă. E de apreciat un astfel de grup, care a reuşit să se "infiltreze" printre tinerii care au mare nevoie de idoli, de modele. Bean a ştiut să le vorbească pe limba lor şi să le insufle tradiţiile şi dragostea pentru muzica autentică.
         Tot ce au lansat până acum au făcut-o gratis, două albume, primul ieşit la lumină în anul 2010, numit "Subcarpaţi", iar cel de-al doilea "Etnologic", un an mai târziu. Anul 2011 a adus şi o compilaţie sub sigla Subcarpaţi, numită "Culese Din Cartier", care a adunat o mulţime de piese cu influenţe din folclorul autohton, mixate într-un mod original de către nume mari ale muzicii electronice româneşti: DJ Vasile, Matze, Electric Brother, Silent Strike, Gojira, Injektah, DJ Undoo, Axellerey, Aneb. Subcarpaţi s-a văzut şi în clipuri, Florin Câmpeanu şi Mircea Zanian regizând "Când a fost la '89", iar Ionuţ Negrilă şi Mihai Calotă au produs un videoclip pentru piesa “Am Crescut pe la Romana”. 




Subcarpati - Subcarpati (2010)


Transhumanta\Zarile
Lautar De Bucuresti
Pai Nu-i Doamne Vina Mea
Am Crescut Pe La Romana
Aveti Nevoie De Un Ceteras
Salvez Lumea
Original Sampla
Doina Spiritului
Cand A Fost La `89
Visul Lui (cu Brio)
Hora Fericirii
La Cutari (cu Mara)
Viitorul (cu Gnom)
Atat De Personal
Avion Cu Motor



Subcarpati - Etnologic (2010)


Interviu Tataia
We A Bun
Mircea Alimos
Abia La Inceput



Subcarpati - Culese Din Cartier (2011)


Ciobanas - Bas Carpatin (Alexandru Lupica)
Maria Tanase & Faramita Lambru - Trei Focuri Arde Pe Lume (Trickacid Remix)
Matze cu Mosh - Jalnika (Cristian Stanciu, Cristian Stefanescu, Lucian Stan)
Axellerey - Doina De La Gealair (Alexei Turcan)
Subcarpati - Pe Deal, In Vai (Bean, DJ Limun)
Maria Tanase - Ciuleandra (Queendigo Placid Jazz Dub)
Aneb & Georgiana - Am Fost Urata
Gara De Cord & Grigore Lese - Scrisori De Pe Front
Dribbler & Lupisiele & UF-Owners - Shaoraiman
Injektah & Florica Ungur - Scumpa M-o Tinut Maica
Danaga - Intreaba Muntele (Daniel Aga)
Gojira & Liviu Vasilica - Robot Armasar Attack
Silent Strike & Monooka - Frunzisoara
DJ Undoo & Praetor - Lautarul Alectronic
Danaga & Surorile Osoianu - Paparudele, Samanul Si Artistii (Daniel Aga)



     Dar o să profit de ocazie şi o să prezint o vechi colaborator de a lui Bean, Kazi Ploae, pentru că originile Subcarpaţi stau undeva ascunse în "Bean, Kazi Ploae & Specii". Kazi este un om care mie îmi place tare mult cum "le zice", de asta o să şi adaug câteva piese preferate cântate sau nu alături de Bean.


     oricum, nu am de gand pentru acest artist sa scriu ceva de genul.. nume adevarat, nascut la.. muncitor de meserie.. bla bla. Ca sa il cunosti pe Kazi e de ajuns sa-i asculti muzica. Mesaje grele transmise in stil caracteristic, care trebuie sa sti sa le asculti si sa le intelegi. Nu e genul de hip hop care se rezuma la injuraturi, din contra, un vocabular chiar foarte bine asezat, care cateodata se apropie spre intelectual. SupaHuman Crew a fost o alta trupa in care a fost implicat pe la inceputuri, alaturi de NTCK si Dialectic, cu care a scos "Ardem Case De Discuri" prin 2002.
     

Kazi Ploae - Gorgone (2007, Hades)


Zenit
Charles
Cod Rosu (cu Cedry2k si Aforic)
Becon Les Bruyeres (cu Dj Undoo)
Anul Celor 5 Tigri Galbeni
Oxigen
Inextricabil (cu Dj FaiboX)
Inapoi La Kierkegaard (cu DJ Paul)
Gorgone
Diviziunea Tentei
Aprilie Jalnic (cu Butch si Vlad Dobrescu)
6 Septembrie (cu Dj FaiboX)
Antimaterie / Joi
Zapada Veche


"Ma simt de parca nu-s la mine acasa
Perfect perfid perforez erect direct in rect rasa voastra

Nu o sa ma mai suporti deloc si o sa ma bucur

Cand o sa plec o sa ma intorc cu colti in tot atatea lucruri..

...
Pana cand fara droguri nu mai esti tu ?..
...
Nu esti prost informat esti doar prost ca romanii de rand..
...
Vad familii improvizate in cimitire pe etaje 
Una peste alta.."



Kazi Ploae si Specii - Amenintarea Maimutei (2009)


Amenintarea Maimutei
Ultimul Golan (cu Sagace)
Maimute De Strada (cu DJ Limun & Sagace)
Nichifor Solitaru
Hotelul Pentru Scriitori Netrebnici (cu DJ Limun & Phossilah)
4 Ziua (cu Vitreg)
Robo-sapiens (cu Silent Strike)
Catacombe (cu Raku & Brugner)
Nichifor Solitaru Partea 2
Rabdare (cu ADN & Bean)
Indepartare (cu Silent Strike)
Valium


"Scriu pe intuneric c-o pana de curent"


"Numele meu e Kazimir cu K
Imi plac drogurile, ma rup atat de rau incat incurc blocurile..

...

Prietenii mei porumbei imi spun..

...

Si porumbeii-s pasari pline de boli ca Basescu"





Kazi Ploae si Specii - Imperiul Lianelor (2010)


Portal (prod Bean)
Simon Adebisi (prod Sagace & Gabi Mitran)
Demonilor Mei (cu DJ Limun, Gâzanu & DJ Limun)
Capcana (cu Matze)
Investigatii (cu Silent Strike)
Incotro Bruiaj 1 (cu Bean, Ursacian, Gâzanu & Mr Tweaks)
Transmisii De Pe Nava Mama (cu Mr. Tweaks)
De Baieti Numai De Bine (cu Rufi)
Matematica Metaforei (cu Gâzanu)
Patria (cu Gâzanu)
Nocturna Digitala (cu Bean & Gâzanu)
Mantra Bruiaj 2 (cu Bean & Mr Tweaks)
Monstruos Din Adancuri (cu Mr Tweaks)
Pamantul Emana (cu Bean)


"Undeva pe Wikipedia, sub poza lui Tutea
Ai sa gasesti <interesant> unde se duce mintea ! 

M-am tot intrebat pe intelesul meu, 

Ca io-nteleg mai greu am dat de paradox, 

Kazi-i zice Dumnezeu"



"Vreau sa poti sa vezi ce vad si eu macar un minut,
Sa poti sa vezi ce vad si eu, invata-ma sa uit..

...

La inceput ii admiram trecutu'..

...

Am invatat ce-nseamna niciodata

Nu-i nimic de reparat

Si n-am crezut c-o sa fie atat de greu, tata

Cateodata te urasc atat de mult tata

Oare stii cum e sa-ti vezi mama lovita,

Da' sa n-ai ce face ca esti mic si-ti este frica?

Le-am pe retina multumita tie

Si poate-n viitor o sa fac la fel, cine stie

Absenta ta a adus zeci de bucurii

Refugii la vecini si scandaluri zi de zi

Fara sa vreau toate astea m-au atins

Mi-au mutilat sufletu' l-au stins si l-au inchis..

...

Cand n-ai parinti traiu' tau poate fi groaznic

O sa spui <Nu-l stii pe tata ?>

Bautura si reprosuri si cat de nebun e..

...
As dori un strudel sï o arma"



"Nu-s matematician dar tot imi pun probleme,
Statul asta jecmanitor vrea sa ne sara din scheme. 

Oricum ne spala mintea cu prostii de la TV, aparatul number unu de spalat creierele.. 

... 

Incotro se indreapta aceasta planeta cu spirit de haita ?" 




"Jumatate din sfertul celor 10 la suta ce asculta bine n'au bani..
...

Bag p**a'n copii de bani gata , backpackeri de genul..

...

Eu sunt poet , versu meu nu e sintetic

Lenes ca nisipu dar cand scriu devin atletic..

...

Indirefenta naste monstrii..

...

Scot albume gratis pentru lume simpla..

...

Bunatatea ii simulata prost , de religia crestina"





Kazi Ploae - Hartie De Impaturit Muntele (2010)


Biki Biki Biki (cu Silent Strike)
Nimic Nu E Concluzie (cu Silent Strike)
Sex Cu Un Cuib De Viespi
Hartie De Impaturit Muntele
Zoia
Project 13
Presiune (cu Mr Tweaks)
Nu Mai Sunt La Moda (cu Phossilah)
Boschetari De Lux
Sapte Ceruri
Noapte Permanenta (cu Mr Tweaks)
Neti Sandu (cu Mr Tweaks)
Ce A Mai Ramas (cu Phossilah)
Abandon
Ziua Anei (cu Silent Strike)
Hybris
Ploaia Potrivita (cu Matze)


"Dar pacat ca sunt roman si totusi..
...

Lasa-te purtat de noï"




"Tic tac, tic tac mor incet"


"Iti scriu sub presiune absoluta,
Intr-un submarin care nu se mai scufunda,
Ma plang de 2000 de ani,
Toti astia de v-ati sinucis

Ce voiau sa spuna, defapt ?"


"Paradox, tu nici nu stii ce-nseamna
Uita-te in dictionar inainte sa te mai bagi in zeama.. 

... 

..Banii’s ca hartia igienica

Ii arunci dupa cacaturi.. 

... 

O generatie retardata mediatic.. 

... 

N-am nevoie de fani, sunt doar masti si pretexte

N-am nevoie de bani, cum n-am nevoie de zdremte.. 

... 

Imi bag p**a in hip-hop

Nu am de gand sa fac asta pentru tot restu’ vietii.. 

... 

Cand stii ca esti o tarfa, te doare cand iti zic <Fa curvo !>.. 

... 

Si te plangi in continuu ca e groaznic

Dar nu faci nimic in sensul asta

Bucurestean coclit, aici e tara lui Ion

Vad romanasi aroganti ïn aeroport" 




"Da-ti seama cand ai castigat, ai grija de parinti.. 
... 
Ignoranta ma face vesel, 
Banii ma fac lenes, cand nu-i aveam, cautam pretexte.. 
... 
Suntem toti egali, o sa murim egali.. 
... 
Nu cerceta, munceste, fii un alt oricare" 



Kazi Ploae & DJ Limun - Compilatia lui Dumnezeu (2010)


Gimnastic - TR I.P / Hector - Apel catre lichele 
Nerub - Nirvana (cu Azfaka) 
Afty - Rural groove / iarba si zapada (cu Omy) 
Pionu - Cu perdeaua trasa (cu John si Claus) 
Zellu - Cauza urbana (cu Ais the Chef si I-Gura K Kuru) 
Detonator - Intro 
Da Phunk Junkaz - Impartirea la clasa a 7-a (cu Dementu) 
Nord - Suflet mecanic 
Ezekiel - Bezmetric (cu Kazi Ploae) / Fu - … ? 
Jovial - Hip-Hop la caseta 
Hertz - Just for you (cu Souldat) / Hertz - Move 
Nerub - Povestea prostului (cu Azfaka) 
E numai fum ? 
Teranova - Demascarea demonului 
Illusionist & E4T – Di verse 
Jonglerie Limun / Razboiul umbrei 
Weps - Final de poveste 
Vox Demos - Ochiu indoielnic 
Juice - De necorupt 
C4 - Word up 
A10t PM - Classic shit 
Nerub - Nu clipi (cu Dementu) 
On - No man’s land (cu DMB)

3 comentarii:

  1. E putin gresit sa spui ca cele doua albume Subcarpati sunt albume Kazimir, la fel si sa spui ca a format Subcarpati cu Bean. Subcarpati a fost initiat de Bean si ii are ca membrii principali pe el si pe Limun. E drept ca pe FB-ul Subcarpati Kazimir apare citat ca membru dar la fel si multi multi altii. Sunt citati in semn de multumire, sau ca membrii ai proiectului Subcarpati si ceea ce reprezinta, nu ca membrii activi ai trupei Subcarpati. Pe primul album sunt piese cu Gnom, Brio si Mara care la fel apar citati ca membrii pe FB, insa asta nu ii face membrii Subcarpati ci doar colaboratori, si cu atat mai putin Kazimir care nu are nici macar un vers pe nici unul din cele doua albume. Ai facut bine ca ai pus cele doua albume si cred ca e ok sa le lasi sub forma s-ar putea sa iti placa si... Sau, dupa ce spui de colaborarile lui Kazimir , il mentionezi pe Bean cu ale lui albume.(desi eu cred ca Bean merita si un articol propriu-nu stiu daca i-ai facut sau nu) Poate corectezi chestia asta, in rest numai de bine, bafta!

    RăspundețiȘtergere
  2. eu intr-un fel le-am deslusit politica asta de trecere a numerosi membrii in acea lista, chiar daca au fost la un moment dat doar colaboratori. toata faza e ca Subcarpati e un proiect care da totul gratis, deci nici unul nu isi cere nici un drept cum insufla labelurile astea insetate sa indoctrineze pe altii. Astfel, Subcarpati devine o mare familie cu membrii constanti si invitati sau colaboratori.Despre Bean am mai vbit si in articolul cu Suie Paparude, dar vorba ta, ar merita si unul separat.

    http://septymoldovan.blogspot.com/2011/03/biografiidiscografii-suie-paparude.html

    RăspundețiȘtergere

If you liked the articole leave a comment here. Your feedback is highly appreciated !