vineri, 19 august 2016

Trecerea in eternitatea muzicii electronice romanesti

Astazi, 19 august 2016, am primit o veste foarte trista, care pentru mine are semnificatia sfarsitul unei ere, inchiderea unui ciclu, aparitia unei linii de delimitare intre ce a fost inainte si dupa ADRIAN ENESCU. Ce a fost inainte se stie foarte bine si precis, o scena muzicala saraca in care doar el si alti cativa compozitori nonconformisti aveau curajul sa se aventureze in mrejele unui gen muzical necunoscut romanilor pana atunci, ce va fi dupa nu mai am nici o idee, pentru ca toate ideile mele erau izvorate din spiritul acestui om, care, dincolo de emblema insignifianta si subestimativa de a fi unul dintre parintii muzicii electronice romanesti, a fost, imi vine foarte greu sa spun, asa ca mai bine spun ca va fi mereu pentru mine un adevarat parinte spiritual, ceea ce este mai presus de orice distinctie si formalitate inutila. Dar, bineinteles, exista alte zeci de nume mari, zeci de artisti importanti care au contribuit la aparitia acestui gen muzical, pe care nu trebuie sa ii plangem doar cand acestia nu mai sunt printre noi.

Asadar, cu parere de rau, anunt trecerea in eternitate a marelui om, o calitate mai presus de toate talentele si calitatile pe care le-a avut, ADRIAN ENESCU...

Imi voi aduce aminte mereu primul contact avut cu el pentru un articol pentru acest blog, un mare picior in dos care intr-adevar a fost un mare pas inainte. Cu un temperament si stil direct de a vorbi foarte avizat, cuvinte si atitudine prin care erai avertizat caci ai ca interlocutor un om cu un camp cognitiv foarte larg, iti dadea impresia ca poti sta la nesfarsit de vorba cu el si inclusiv din ultimul punct al propozitiei ai de invatat ceva de la el.

"Salut Septimiu. Ce faci, nu publici o data cartea aia? Hai, ca uite ce bine ar suna: ISTORIA MUZICII ELECTRONICE, sau ENCICLOPEDIA, parca suna si mai bine! O sa fi primul! Trebuie sa faci asta, poti"

Intotdeauna aparea cu un email, sau un telefon de incurajare, intotdeauna un sfat bun, o idee inedita, asta in ciuda mincinoasei etati, pentru ca mintea lui a fost mereu sclipitoare. A fost cel care a inspirat, a ales titlul si a contribuit la scrierea primei carti care descrie istoria muzicii electronice romanesti, "Enciclopedia muzicii electronice rolanesti" (Editura Digital Data Cluj, co-finantare Administratia Fondului Cultural National, octombrie 2015, www.digitaldata.ro).

Ce ma poate intrista si mai tare este, poate, gandul ca va fi uitat, gandul ca putini dintre asa-zisii DJ moderni nu au auzit de el, sau mai tragic, cand vad aceasta stire sa treaca impasibili peste ea. Cu muzica lui ar trebui sa inceapa, cu invataturile lui ar trebui sa debuteze, spre instrumentele si tehnicile lui ar trebui sa tinda. Am spus-o si o voi mai spune de nenumarate ori, doar cultura si simtul calitatii va salva Romania.

Voi ramane mereu cu regretul ca nu am ajuns mai devreme cu lansarea in Bucuresti, pentru a-l cunoaste personal si a-i strange mana, in conditiile in care acum sunt la sute/mii de km, ca multi altii care isi incearca norocul peste hotare.

ODIHNEASCA-SE IN PACE, ADRIAN ENESCU... (31 martie 1948 - 19 august 2016)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

If you liked the articole leave a comment here. Your feedback is highly appreciated !