marți, 1 noiembrie 2011

Biografii/Discografii: D-laid


      La început, aproximativ prin anul 1998, D-laid a fost un trio numit iniţial Lockheed Fighterz, axat pe drum and bass şi în care se mai găseau Alex şi Cosmin. Apoi au mai fost cooptaţi Cristian Alin Flaidar (clape) şi Ionuţ (bass). George se ocupa în această formula în mare parte de metoda sampling. După o perioadă în care a mai fost activ doar duoul Alin şi George, a rămas doar cel regăsit şi astăzi sub acest nume. Orientarea D-laid s-a îndreptat înspre genurile breaks, dar a rămas o uşoară influenţă de dnb. Nu este deloc greu de observat groove-ul foarte bun şi bass-ul puternic în linia melodică a producţiilor sale.
      George produce muzică încă din anul 1997 şi a aparut prima dată solo pe scena locală în anul 1999. Un an mai târziu a participat la ediţia TMBase 2000, fiind prima sa realizare pe plan muzical. În anul 2001 a fost cooptat pe compilaţia aniversară a acestui festival, cu piesa "Changing Ethnic Profile", în urma participării.
      Tot în anul 2000 a fost finalist la concursul Radio France International şi a fost ales să fie prezent pe compilaţia "Couleurs De Bucharest", lansată de aceştia, cu piesa "313".
      Una dintre cele mai de succes piese ale sale este remixul realizat pentru Alternosfera, "Wamintirile", produs alături de Haute Culture, cu care s-a remarcat şi la nivel internaţional. George a realizat performanţa de a fi prezent cu trei din patru piese în anul 2004 pe compilaţia TMBase a acelui an, editată pe vinil, cu: "Wamintirile", "2000 Watti" feat. Junkyard, respectiv Unstable feat. Cosmin TRG. Piesa s-a bucurat de asemenea de apreciere în cadrul BBC Radio 1, Proton Radio şi Breakspoll.
      De-a lungul timpului a fost prezent la festivaluri de mare importanţă din ţară precum Delahoya (prezent şi pe compilaţiile aniversare ale acestui festival), Sunwaves, TMBase şi Peninsula.
       În ultimii ani şi-a dedicat o mare parte din timp producţiei audio publicitare. 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

If you liked the articole leave a comment here. Your feedback is highly appreciated !