Mă bucur să prezint un astfel de producător. Astfel, se lărgeşte mult plaja de genuri muzicale al acestui "proiect" botezat ElectroScout Ro, o plajă al cărui nisip puţini din aria ambiental îl "deranjează", din păcate, deşi e foarte întinsă. eleMental nu este un nume pentru voi, vi l-am mai adus aproape de urechi prin "The Future", cu piesa "Metamorphosis (Hooves & horns)". Nu m-am mulţumit şi am zis să vi-l prezint mai pe larg, să-i spun povestea. E o slăbiciune de a mea. Nu mă mulţumesc doar să ascult muzici, ci îmi place să ştiu şi despre acela care o compune, să-i aflu povestea, să-i aflu istoria. Sper eu astfel să vă insuflu şi vouă acea poftă de cunoaştere, altfel nopţile pierdute ascuţindu-mi simţurile acustice şi descoperind artişti fiind de prisos.
Bogdan Teodorescu s-a "electrocutat" prima dată prin anul 2008. A început să facă muzică sub numele şi prenumele "eleMental Sounds", dar apoi a rămas doar cu numele, din motive de "rezonanţă fonică şi comoditate". Este "un spirit al naturii", din inima Transilvaniei".
"Momentul decisiv de pornire in directia asta a fost festivalul Ozora 2008, undeva intr-o padure de pe langa Budapesta. La umbra unui cort de circ plin ochi cu oameni relaxati, foarte prezenti si dornici de muzica buna am auzit set-ul perfect de chill-out/ambient care a pavat drumul spre proiectul."
Dar nu ai crede dacă ţi-aş spune că în timpul liceului a făcut parte din mai multe trupe rock, în postura de chitarist, ajungând chiar şi în extrema death-metalului. Totuşi, trebuie să mă crezi pe cuvânt, timpul a trecut iar energia adolescentină a mai scăzut din intensitate, împingându-l în extrema cealaltă. Că tot arătăm cu degetul spre natură, la fel se întâmplă şi acolo cu orice animăluţ, toate sunt jucăuşe şi pline de energie când sunt mici, la fel şi cu oamenii şi cu producătorii muzicali, ceea ce este şi normal, nu ne putem aştepta să fie "maturi" toţi din prima. Aşadar, Bogdan se află şi el într-o continuă evoluţie şi se descurcă foarte bine.

eleMental - Have a little faith by ElectroScout Ro
"Scenariul creat din spatele butoanelor are întotdeauna un gust foarte organic, natural, uneori chiar mistic. De la greieri la păsări, până la apă şi vânt, uneori chiar şi maimuţe, "elementele" pământului fac întotdeauna parte din seturile mele. Sursa de inspiraţie e întotdeauna Mama Natura şi culturile ei indigene, fie că vorbim despre şamanii nativi americani, sau de spiritul aborigean australian, ethnicul e întotdeauna prezent, uneori având chiar şi miresme de world music. Imaginile create se întind din pământ în astral, trec succesiv prin dimensiuni, fiind o unealtă bunicică pentru meditaţie sau transcendenţă prin dans. Pe alocuri ambient pur/beatless, pe alocuri ritmuri antrenante de djembe sau udu, muzica în sine evoluează armonios, închegându-se în seturi omogene, care cu siguranţă ating o coardă sensibilă în cei prezenţi."
Deşi este încă relativ la început de drum, a bătut drumul cu proiectul său până în Cehia (Funny Moon), Germania (Freqs of Nature) sau Ungaria (Ozora).
"E frumos să ştii că poţi duce cu tine energia Ardealului oriunde ai merge şi îi poţi face pe oameni s-o simtă prin sunetele care curg din boxe. Calitatea sonoră e probabil cea mai importantă variabilă din ecuaţie. În momentul când sunetul e cristalin, sufletul ţi-e în muzică şi mintea pe butoane, muzica nu mai are direcţie (n-o mai simţi ieşind din boxe), ci te înconjoară şi-ţi redefineşte realitatea. Cadrele în care am norocul să prestez sunt întodeauna medii naturale. Păduri, dealuri şi campii, astfel că muzica se îmbină perfect cu scenariul şi e foarte posibil să vezi cu adevărat pasărea pe care ai auzit-o adineaori."
Ceea ce este sigur e că trebuie să ai o anumită stare să asculţi astfel de muzică, să ai răbdare, să fii open minded, nu deageaba ambientalul a fost de multe ori asociat cu meditaţia, sonoroterapia.
"Tehnicile folosite variază incredibil de tare. Ca şi instrumente principale, VSTi-urile ocupă momentan primul loc pe podium. Fiind o muzică bogată în sunete naturale, sampling-ul se ţine strâns pe locul doi. De cele mai multe ori evit folosirea lor aşa cum sunt date, ele fiind trecute printr-o serie de efecte (egalizări şi filtre, tail-effects sau gate-uri ritmate), încercând să le fac să sune cât mai distinct cu putinţă. Uneori sunt procesate separat într-un studio virtual ca şi Audition, sau ca parte integrată în FL Studio, DAW-ul folosit momentan."

eleMental - Global unity by ElectroScout Ro

Bogdan se mai află în spatele unui proiect vizual, "Kogaion Tribe" (kogaiontribe.blogspot.com). Grădini, instalaţii naturale din muşchi, rădăcini, pietre şi nisip, crengi şi liane. Ambianţa perfectă pentru muzică, insoţită de lumânări şi beţişoare parfumate, incredibilă sinestezie a simţurilor, o relaxare şi accedere în stări de conştiinţă superioare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
If you liked the articole leave a comment here. Your feedback is highly appreciated !