31 august – Ziua Limbii Române pe ambele maluri ale Prutului
Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Ţării, în parteneriat cu Platforma Civică ACŢIUNEA 2012 organizează o serie de evenimente menite să marcheze Ziua Limbii Române pe ambele maluri ale Prutului.
Miercuri, 31 august 2011, începând cu ora 18:00, trupe şi artişti consacraţi vor concerta, pro bono, în Parcul Colţea din Piaţa Universităţii (Bucureşti). Invitaţi: Grigore Leşe, IRIS, Maria Răducanu, Alexandrina Hristov, El Negro, Trei Parale, Subcarpaţi, Nimeni Altu’, Morometzii, Butch & Keri, Bitză şi Norzeatic.
Sub acelaşi generic, se vor derula caravane ale cărţilor care vor fi oferite bibliotecilor şcolare şi liceale din localităţi ale Republicii Moldova: Aluatu (raionul Taraclia), Cojuşna (raionul Străşeni), Măgdăceşti (raionul Criuleni), Cioreşti (raionul Nisporeni) şi Goteşti (raionul Cantemir). Vor fi donate peste 600 de titluri din colecţia Biblioteca pentru Toţi, oferite de Jurnalul Naţional.
Începând cu 31 august 1989, dată la care a fost legiferată revenirea la scrierea în grafie latină, în Basarabia se sărbătoreşte anual Ziua Limbii Române, ca sărbătoare naţională, printr-o serie de evenimente culturale (concerte, expoziţii de fotografii, conferinţe etc.). În Bucureşti, în 2006 şi 2007, cu acelaşi prilej, a fost organizat „Concertul Limbii Române”. Anul acesta, 166 de parlamentari din România au depus la Senat un proiect de lege în care solicită proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române, care ar urma să fie marcată de către autorităţile publice din România şi de către reprezentanţele diplomatice din străinătate prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative şi artistice cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate limbii române.
Platforma Civică ACŢIUNEA 2012 este o coaliţie de organizaţii non-guvernamentale şi grupuri de iniţiativă care susţin regăsirea românilor de pe ambele maluri ale Prutului. Pe parcursul anilor 2011 şi 2012, Platforma Civică ACŢIUNEA 2012 va desfăşura manifestări publice de informare a întregii populaţii din România şi Republica Moldova (http://actiunea2012.ro/).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
If you liked the articole leave a comment here. Your feedback is highly appreciated !